Ați văzut vreodată ceva care nu era de fapt acolo? V-ați auzit numele strigat deși v-ați aflat într-o casă complet goală? Ați simțit pe cineva urmărindu-vă fără să vedeți pe nimeni când v-ați întors pentru a verifica? Ei bine, halucinațiile nu aparțin în totalitate oamenilor cu dizabilități mentale. Mult mai frecvent, acestea sunt legate de privarea senzorială, de intoxicație cu diferite substanțe, de vătămare sau alte afecțiuni. Persoanele care își pierd treptat vederea, în mod paradoxal, pot deveni cufundate într-o lume vizuală halucinantă. Halucinațiile pot fi provocate de o simplă febră sau chiar de acțiunea de a se trezi sau de a adormi, acele momente când oamenii au viziuni, de la pete luminoase de culoare, până la fețe frumos detaliate sau terifiante. Cei care sunt îndurerați din cauza pierederii cuiva drag pot primi „vizite” reconfortante din partea celor plecați. În unele condiții, halucinațiile pot duce la epifanii religioase sau chiar la sentimentul de părăsire a propriului corp.
În acest volum, cu eleganța, curiozitatea și compasiunea sa obișnuită, Dr. Sacks, întrunește povești ale pacienților săi și ale propriilor sale experiențe psihedelice care schimbă puțin arhitectura minții noastre pentru a lumina prin intermediul halucinațiilor, căile obscure ale organizării și structurii creierului uman. Cum a influențat fiecare cultură, folclorul și arta aceste halucinații și de ce înclinația pentru a atinge aceste stări este prezentă în noi toți, aflăm parcurgând scrierile copleșitoare ale lui Sacks.