The Dwarves Of Death - Review cu (și fără) spoilere
publicat in: Blog // publicat pe: 11.03.2026
Jonathan Coe este cunoscut pentru romanele sale satirice și sociale, în special pentru lucrările sale care explorează politicile și cultura britanică. Printre cele mai cunoscute romane ale sale se numără "What a Carve Up!" (1994), "The Rotters' Club" (2001) și "Middle England" (2018). Dar există și un roman mai neglijat, care scapă din atenția publicului, și anume „The Dwarves of Death”.
Jonathan Coe reușește să surprindă o viață mediocră, dintr-un punct al unui individ care încearcă să își consolideze o carieră de pianist. Astfel, el cântă alături de o trupă sau uneori într-un bar populat aproape exclusiv doar de angajați. Trăiește o viață simplă, oarecum satisfăcătoare, dacă îl privim din exterior. Un tânăr muzicant, cu o iubită frumoasă și cu un viitor ce pare să-i surâdă. Noi știm de la început că totul ia o întorsătură de situație atunci când solistul trupei punk în care urma să intre este ucis în fața lui de două figuri misterioase.
Romanul lui Coe este un murder mystery care uiți că este de fapt asta, ci ești piedut prin diferitele experiențe ale personajului și ale persoanelor din viața lui care sunt și acestea cu atât mai interesante, chiar dacă nu sunt nimic altceva decât niște oameni simpli cu propriile lor griji și supărări. Jonathan Coe folosește un stil narativ subiectiv, fluid și ușor de urmărit, ceea ce face întreg romanul să fie ușor de parcurs.
Te-am convins să îi dai o șansă cărții? Uite aici o poți comanda.
.jpg)
De aici vor fi spoilere și începe un review subiectiv, deci dacă plănuiești să citești cartea, pune frână și stăpânește-ți curiozitatea!
Jonathan Coe face o treabă bună în a-și păcăli cititorul. Cartea începe cu o crimă, una destul de brutală, dar de care cititorul începe să uite pe parcurs deoarece pare mai degrabă un eveniment care a avut loc într-un vis. Viața acestui pianist e o înșiruire de momente nu atât de memorabile, dar care servesc la rotunjirea acestuia pe partea emoțională. Pare că acțiunea este suspendată.
Pianistul nostru nu trăiește nimic la superlativ, doar evenimentul crimei. Relația lui este una unidimensională și mediocră, nu este vorba de iubire și nici măcar de o legătură carnală. Lui îi place de ea pentru faptul că ea l-a ascultat cântând și pentru că este frumoasă. Cei doi petrec timp împreună, timp care pentru ea este o trecere a timpului până când se reunește cu prietenul ei. Sentimentele pe care el le are față de ea sunt explorate dintr-un punct al unui bărbat care abia își consolidează propria viață și carieră.
Protagonistul pare să fie indiferent sau indecis în legătură cu ce se întâmplă cu el sau cu cei din viața lui și vedem abia spre finalul romanului o încercare din partea lui să participe direct. Colega lui de apartament este exemplul perfect pentru indiferența pe care el o are față de viață. Ea duce o relație abuzivă de-a lungul cărții pe care o descoperim doar din bilețelele pe care ea i le lasă în bucătărie, totuși el nu face nimic în această privință. Și nu face nimic nici când o vede pe aceasta plină de urmele agresiunii iubitului ei.
Finalul totuși, este un spoiler care nu va exista, dacă ai fost destul de curios cât să citești și câteva detalii în plus, îți voi lăsa spuma cărții.