Himalaya are unele dintre cele mai înalte regiuni locuite din lume și probabil unele dintre cele mai vechi. Regiuni ca Tibet, Ladakh, Kashmir, Nepal, Bhutan, nord-estul Indiei, nordul Pakistanului au jucat rolul unui pântec în care s-au dezvoltat culturi unice, fiecare cu propriile credințe, tradiții, artă, arhitectură, meșteșuguri, bucătărie și așa mai departe. Multă artă himalaiană, în special arhitectura, sculptura și pictura își au rădăcinile în practicile, în ritualurile și în credințele religioase. Budismul, Hinduismul, Șamanismul Bon și diferite culturi tribale formează tradițiile marii înțelepciuni care au dezvoltat forme unice de artă.
Acest volum prezintă artă din regiuni himalaiene bogate și diverse din punct de vedere cultural. Combinând sacrul cu secularul pentru a prezenta nimic altceva decât experiențe magice ale tradiției artei himalaiene, unele dintre ele fiind unice, acest volum se concentrează pe forme de artă și pe obiecte variate: picturi thangka sau rulouri, cuțite ritualice, măști fioroase, palate, stupe liniștite, mănăstiri maiestuoase, mandale și materiale realizate manual, șaluri țesute fin, broderii rafinate, sculpturi complexe în lemn sau în piatră. Cartea are ilustrații în culori bogate care oferă o mare plăcere vizuală.
The Himalayas have some of the highest inhabited regions in the world, and perhaps some of the oldest as well. Regions like Tibet, Ladakh, Kashmir, Nepal, Bhutan, north-east India, north Pakistan, have acted as wombs for the gestation of unique cultures, each with its own beliefs, customs, art, architecture, crafts, cuisines, and so on. Much of Himalayan art, especially architecture, paintings, sculpture are rooted in religious practices, rituals, and beliefs. Buddhism, Hinduism, Bon Shamanism, and different tribal cultures form the major wisdom traditions that have nurtured singular art forms.
The volume showcases art of the culturally rich and diverse Himalayan regions. Uniting the sacred with the secular to present nothing short of a magical experience of the Himalayan art traditions, some of them being unique, it focuses on varied art forms and products: glowing thangkas or scroll paintings, ritual daggers, fierce masks, palaces, serene stupas, majestic monasteries, and mandalas as well as handmade fabrics, finely woven shawls, exquisite embroidery, intricate wood and stone carving. The book has rich colour illustrations that provide a rare visual treat.